23 September 2016

Deodorant vs antiperspirant

       Pentru că vreau să vorbesc zilele acestea despre un produs anume, am simțit nevoia să clarific unele lucruri. După cum și titlul spune, am de gând să vorbesc despre deodorante, antiperspirante și diferențele dintre ele. 
       Să începem cu începutul... Deodorantul, vorbind în mod general, este o substanță ce previne mirosul neplăcut cauzat de bacterii și transpirație. Altfel spus, deodorantul previne mirosul neplăcut, nu și procesul de transpirație în sine. Specific aceste lucruri, deoarece am auzit multe păreri despre anumite produse de la persoane care, aparent, nu cunoșteau diferența între deodorant și antiperspirant. Că tot am pomenit de el, antiperspirantul este o substanță ce are(sau ar trebui să dețină) capacitatea de a controla mirosul neplăcut, dar și de a controla procesul de transpirație. Adică, mai pe înțelesul tuturor, antiperspirantul blochează procesul de transpirație și previne mirosurile neplăcute.
       De multe ori aud persoane care se plâng de faptul că deodorantul nu le protejează împotriva transpirației. Nimic mai greșit! Deodorantul ne protejează împotriva mirosurilor neplăcute, iar antiperspirantul împotriva transpirației. În continuare putem dezbate zile în șir despre cât de bune sunt antiperspirantele din comerț și cât timp ne protejează ele de fapt, însă nu pot să îmi dau cu părerea pentru că depinde de piele și mai ales de ph-ul ei. În schimb voi vorbi despre motivul pentru care evit să folosesc antiperspirante și prefer deodorantele. 
       Ei bine, principalul motiv pentru care nu folosesc antiperspirante este, evident, legat de sănătate. Eficiența antiperspirantului se bazează pe blocarea canalelor glandelor sudoripare, adică înfundă canalul prin care se elimină transpirația. Asta nu înseamna că transpirația nu se formează, ci doar nu mai este eliminată prin zona pe unde a fost aplicat antiperspirantul. Transpirația se va elimina prin alte zone ale corpului. Spre exemplu dacă aplicăm antiperspirantul pe zona axilei transpirația se poate elimina pe la picoare, pe spate, prin zona inghinală sau prin orice altă zonă vrea ea. Deci de fapt nu am rezolvat o problemă ci am creat una nouă. De aceea prefer să folosesc deodorante, iar dacă am o bluză mai pretențioasă sau o întâlnire mai importantă folosesc vechea "schemă" cu absorbantul aplicat pe bluză în zona axilei. Până acum această metodă nu m-a dezamăgit niciodată și chiar dacă s-ar întampla, probabil că tot nu aș folosi antiperspirante.
       Acestea fiind spuse, cred că este destul de evident că va urma un review la deodorante. Sper că v-am fost de folos și până la următorul post vă aștept să dați un like paginii de Facebook  Cocktail DulceAmarui. Kisses & Hugs :)

21 September 2016

Original vs Fake

       Nu e un secret pentru nimeni că multe produse cosmetice sunt replicate și re-replicate. De la caz la caz aceste replici sunt mai bune sau mai puțin bune. Ce ne facem însă atunci când vrem să cumpărăm un produs original? Știm cu toții că există pe piață replici ce reproduc foarte fidel originalul. Ei bine, după numeroase "țepe" am învățat câteva trucuri (mai mult sau mai puțin evidente) pe care le voi povesti în continuare.
       Pe primul loc se află magazinul din care cumpărăm produsul. Deși este destul de evident că la magazinul din colțul blocului nu vom găsi un produs original(nu vorbesc aici de blocurile ce sunt fix lângă reprezentanțe :)) ) trebuie să avem grijă și la magazinele mai mari care, de multe, ori vând(cu bună știință sau nu) replici. Ca să ne ferim de astfel de țepe putem consulta pagina producătorului pentru a vedea ce magazine au contracte de retail cu respectiva firmă. 
       Un alt lucru ce ar putea da de bănuit sunt reducerile exagerate. Este destul de evident că nu vom găsi o paletă... să zicem Naked(că e la mare fiță) la un preț de 50 lei. Paleta costă în mod normal 236 lei în Sephora... făcând un minim de calcul ar însemna o reducere de aproape 80% ceea ce ar băga magazinul în pierdere și după cum știm magazinele nu ies niciodată în pierdere. Concluzionând, o paletă Naked nu va costa în veci mai puțin de 120 lei și tot ce e sub 100 lei este cu siguranță un mare fals. 
       O altă metodă de a depista replicile(mai ales pe cele extrem de proaste) este ambalajul. Pentru a fi în siguranță este bine, înainte să cumpărăm produsul, să consultăm prietenul Google și să vedem cum arată ambalajul original al produsului. De obicei replicile diferă de original prin fontul scrisului, dimensiunile scrisului, culorile de pe ambalaj, dimensiunile ambalajului sau greutatea produsului. Din experiență am învățat că un produs de calitate va cântări mai mult decât o replică. Dacă produsul pare ușor, plasticul pare de proastă calitate, culorile ambalajului nu corespund(fie sunt prea șterse, fie prea puternice) sau scrisul diferă față de imaginea originalului(aia pe care ați găsit-o pe Google) e clar o mare țeapă. 
       Un bun reper pentru a depista un fake este codul de bare. Un produs fals va avea un cod de bare ale cărui cifre(primele 2 sau 3) nu corespund cu țara în care este fabricat inscripționată pe ambalaj. Și pentru că nu stăm să memorăm codul de bare corespunzător fiecărei țări, vom apela din nou la Google. Dacă nu se poate cu Google, putem apela la seria produsului care trebuie să fie inscripționată atât pe cutie, cât și pe ambalajul produsului. De asemenea, produsele originale au inscripționate toate ingredientele pe cutie. De obicei lista este foarte lungă și în general scrisă cu litere de tipar. Dacă lista este scrută(incompletă) cu siguranță produsul nu este original.
       Atenție mare și la mirosul, consistența și culoarea produsului. De obicei replicile nu au aceeași culoare ca originalul, inclusiv cea inscripționată pe ambalaj. Cosmeticele autentice au întotdeauna un miros plăcut. Orice impuritate sau consistență ciudată a produsului trădează un fake.

       Sper că v-am fost de folos și vă aștept să dați un like paginii de Facebook  Cocktail DulceAmarui. Pâna data viitoare  Kisses & Hugs :)

Masca de fata Balea Lavendel Mousse Maske

       După o altă perioadă de pauză revin cu un review al măștii de la Balea cu lavandă. Am stat pe gânduri dacă să scriu sau nu despre această mască, deoarece experiența mea cu ea a fost cât se poate de... unică. Prin unică mă refer la faptul că nu am simțit o mare îmbunătățire a aspectului pielii după utilizarea ei. 
       Masca vine în ambalajul clasic de 2x8ml și costă cam 3lei. Se aplică la fel ca toate măștile, se lasă să acționeze circa 10min și se clătește cu apă din abundență. 



       În niciun caz consistența măștii nu este una de mousse, ci mai de grabă de cremă foarte greu resorbabilă. Efectele măștii nu au fost tocmai vizibile, deci nu am observat strălucirea promisă, pielea a rămas într-adevăr mai catifelată, dar datorită cantității, probabil impresionantă, de uleiuri aromatice rămâne senzația de încărcare a tenului. 
       Din punctul meu de vedere masca merită incercată. Pe mine personal m-a cucerit mirosul de lavandă care te înconjoară atunci când ai masca pe față. E destul de relaxantă, însă pentru tenul meu efectele au fost nule. 

       La final vreau să vă reamintesc de pagina de FacebookCocktail DulceAmarui unde sper să reușesc să postez ceva mai des decât până acum și de contul de Twitter @dulce_amarui. Vă îmbrățișez și vă urez o săptămână cât mai ușoară. :)

08 September 2016

FARMEC Argan Plus

       Acum un an am incercat samponul de la FARMEC din gama Argan Plus pentru par deteriorat si greu de aranjat. Samponul contine ketatina si ulei de argan si promite sa refaca keratina distrusa in urma numeroaselor procese de styling, chimice si naturale. De asemenea reda fermitatea si rezistenta firului de par, confera stralucire si are o afinitate deosebita pentru firul de par. 
       Dupa toate experientele cu diversele sortimente si firme ce produc sampon si tinand cont de sensibilitatea scalpului meu si de gradul exagerat de deteriorare al parului meu am sperat ca acest sampon sa nu imi provoace iritatii ale scalpului si sa ma ajute cu descurcarea parului. Sperantele mele au fost cu mult depasite de acest sampon caruia in momentul de fata ii simt lipsa.



       Inca din prima saptamana de utilizare pielea capului meu s-a calmat, matreata a disparut complet si parul a devenit mult mai matasos si mai stralucitor. Desi initial sticla mi s-a parut destul de mica am realizat ulterior ca aveam nevoie de o cantitate de produs mult mai mica decat in cazul altor sampoane. O sticla de sampon mi-a ajuns cam o luna(fabulos de mult pentru mine), iar pretul variaza intre 10 si 15 lei in functie de magazin si oferte. 
       Am fost super multumita de calitatea samponului si de efectele benefice pentru par si scalp pe care le-a avut. Astept cu nerabdare momentul in care Syoss-ul pe care il folosesc in prezent se va termina pentru a reveni la Argan Plus. Il recomand tuturor celor care isi vopsesc, indreapta, onduleaza  parul si folosesc spume sau fixative in par pentru ca intradevar regenereaza firul de par de la radacina pana la varf(ca in reclame :)) ).

       Ca sa inchei frumos va reamintesc de pagina de Facebook Cocktail DulceAmarui, de contul de Twitter @dulce_amarui si nu in ultimul rand de faptul ca maine e vineri si dupa cum stim cu totii numai maine nu-i poimaine, deci weekend!!!

07 September 2016

KERA Ultra Repair si KERA Nutri Riche

       Pentru ca nu am mai postat de de o groaza de timp, din nou.... Am decis sa va rasfat cu un review pentru doua masti de par ale aceluiasi producator, in speta KERA. Am descoperit masca Ultra Repair din intamplare in Carrefour. Cineva imi sugerase sa incerc un sampon de la ei, dupa indelungi laude. Pentru ca sampon aveam si masca mi se terminase am decis sa incerc ceva de la KERA. Am dat peste singurul sortiment pe care il aveau pe raft, adica Ultra Repair. 



       Inca de la prima spalare parul meu(ars de placa, vopsit, decolorat, iar vopsit si la final indreptat cu placa din nou) a capatat o farama de stralucire(parul meu nu a mai stralucit de vreo 3-4 ani). Pe langa asta a devenit moale si usor de descurcat. Pentru o masca de 8-9 lei mie mi se pare ca a facut minuni. Am folosit masca aproximativ 3 saptamani, dupa care am fost sa-mi reinnoiesc stocul si ce sa vezi si sa nu crezi, soc, soc, soc la raft(si alte titluri pompoase) nu mai aveau varianta Ultra Repair. Am luat o masca tot de la KERA, insa varianta Nutri Riche. 


       Experianta nu a mai fost atat de placuta ca prima data. Masca imi usca parul mai rau decat era si se incurca din ce in ce mai urat. Dupa 3-4 spalari am decis ca nu are rost sa imi maltratez parul mai rau decat o facusem deja si am dat fuguta la Carrefour si mi-am luat prima varianta a mastii. 
       Am folosit circa un an masca si sunt super multumita de ea. In ultima perioada am mai experimentat putin la capitolul produse pentru par, insa tot la KERA Ultra Repair cred ca ma voi intoarce cat de curand. 
       Am insistat asupra Carrefour-ului deoarece am cautat masca in Kaufland si in Auchan insa nu am vazut nici un produs marca KERA pe la rafturi. Va recomand sa incercati masca, la 8 lei nu aveti mult de prierdut. 

       Acestea fiind spuse va urez o saptamana cat mai usoara, o dupa-amiaza cat mai linistita, va pup, va imbratisez si va astept sa ne dati un like pe pagina de Facebook Cocktail DulceAmarui si sa va abonati pe Twitter la @dulce_amarui.